Temple, preoti, rituri si sarbatori
Zeii
Panteonul daoist cuprinde printre divinitatile sale principale pe Lao-tzi si pe Iu-huan-san-ti ("divinul, veneratul, supremul stapan"). Sunt apoi un numar nesfarsit de zei, reprezentand diferite elemente ale naturii sau ocupatii ale oamenilor, precum si nenumarate spirite si genii de tot felul. Printre acestea, cele mai venerate sunt spiritele personificate in cei opt "literati", care au trait realmente.
Temple
Cultul daoist are temple, dar acestea sunt folosite rar, in restul timpului avand si alte intrebuintari. Sacerdotiul daoist are ca intemeietor pe Djan Tao-lin, nascut in anul 34 d. Hr. Acesta este considerat ca marele patriarh al daoismului, ai carui descendenti directi sunt capeteniile religioase ale daoismului.
Preotii
Preotii daoisti traiesc de obicei pe la casele lor, nedeosebindu-se in felul lor de viata de ceilalti oameni, sau in comunitati, la fel cu preotii budisti, ducand in acest caz viata de celibatari. Dintre indatoririle preotilor daoisti amintim pe aceea de a nu consuma anumite feluri de carne, mai ales de bivol, deoarece se pretinde ca Lao-tzi a mers in Vest calare pe un bivol. Preluand unele practici populare samaniste, preotii daoisti au ajuns ghicitorii si vrajitorii, pretinzand, de exemplu, ca o bautura pe care o pregateau ei, un fel de elixir, ar fi prelungit viata si ar fi daruit nemurirea.
Iadul daoist este inchipuit ca o inchisoare asezata in centrul pamantului si impartita in zece parti. Fiecare dintre cele zece parti are cate un tribunal, care hotaraste pedepse speciale, potrivit pacatelor comise. Intalnim o mare varietate de pedepse ciudate, ca acelea create de imaginatia daoistilor chinezi. In schimb, recompensa virtutii consta in nemurire sau intr-o viata foarte lunga. In general, daoismul popular se prezinta ca o alterare profunda si ca o degradare a filosofiei lui Lao-tzi. Dealtfel, daoismul nici nu poarta numele batranului filosof de odinioara, asa cum confucianismul poarta numele lui Confucius si nici nu a pastrat mare lucru din filosofia lui Lao-tzi.
Date istorice
Daoismul (Taoismul)
Confucianismul, cu caracterul sau aristocratic, cu tendinta sa spre imobilitate si mai ales cu rigidul sau rationalism, nu putea multumi decat clasa culta si nobila. Credinciosii din clasele de jos insa si firile mai mistice si-au cautat in alta parte satisfacerea nevoilor sufletesti. Daoismul va fi religia care va da satisfactie nevoilor acestora.
Daoismul este legat de numele misteriosului filosof Lao-tzi (secolul al Vl-lea i. Hr.).
Viata lui Lao-tzi
Nu se stie nimic sigur despre viata lui Lao-tzi. Astazi, majoritatea cercetatorilor contesta chiar si existenta istorica a acestuia. Din traditie si dintr-o notita a istoricului chinez Se ma Tien, care a trait pe la anul 100 i. Hr., se dau urmatoarele informatii: numele adevarat al filosofului ar fi fost Li-poh-ian si s-ar fi nascut in anul 604 i. Hr. intr-un sat din China de Nord, din parinti agricultori. Ar fi avut slujba de arhivar al palatului imperial din Lo, unde l-ar fi intalnit pe Confucius. Spre sfarsitul vietii ar fi parasit aceasta functie, pentru a pleca sa traiasca in singuratate. La iesirea din tara, pazitorii granitelor, cunoscandu-l din faima pe care si-o facuse ca intelept, nu i-ar fi ingaduit sa mearga mai departe decat dupa ce-si va scrie invatatura. Asa s-ar fi alcatuit scrierea Dao-de-tin (secolele IV- III i. Hr.) atribuita lui Lao-tzi.
Invatatura lui Lao-tzi
Cartea Dao-de-tin este probabil formata din fragmente de origine diferita, compilate de discipolii lui Lao-tzi si continand invataturi ale maestrului. Cartea a fost impartita de discipolii lui Lao-tzi in 81 de capitole, formand doua parti. Prima parte, mai mult metafizica, este intitulata Dao ("drum", "cale"), iar a doua, consacrata problemelor morale si sociale, este intitulata de ("virtute", "putere", "forta magica"). De aici numirea Dao-de-tin ("Cartea despre cale si virtute").
Numirea Lao-tzi se poate traduce prin "batranul invatator". Cum insa cuvantul tzi mai inseamna si copil, ar urma ca Lao-tzi sa insemne „copil batrin", notiuni contradictorii, pe baza carora s-a format legenda ca Lao-tzi s-ar fi nascut cu par alb si intelepciune de batran, deoarece mama sa l-ar fi purtat in pantece 81 de ani.
Dao pare sa fie, in gandirea lui Lao-tzi, un principiu, o forta misterioasa, fara forma, dar fiind cauza formei, a armoniei. El este invizibil, dar de la el porneste tot ce este vizibil si invizibil. Esenta sa infinit subtila este fara dorinta, dar dorinta care se naste in el in chip vesnic da nastere fiintelor particulare. Fiinta sa si creatiile sale sunt inepuizabile. El este in repaos continuu, nu se schimba niciodata. Nu are nume in sine insusi si nu poate fi cunoscut prin ratiune, nici nu poate fi sesizat prin simturi. Dao este deci principiul fara principiu, cauza fara cauza. El a creat totul, el este cel ce imprima fiintelor directia dupa care se dezvolta.
Definit in acest fel, dao este foarte asemanator cu Dumnezeu, desi nu se poate afirma ca, in conceptia lui Lao-tzi, dao ar avea existenta personala.
Potrivit acestui fel de a vedea, dao n-ar fi altceva decat principiul evolutiei, legea fireasca, universala si impersonala a naturii, care stapaneste lumea.
Morala lui Lao-tzi este superioara celei confucianiste, pentru ca se bazeaza pe dragoste, nu pe legalitate.
Filosofia lui Lao-tzi si a discipolilor sai n-a avut in general o importanta deosebita in viata poporului chinez, caci daoismul, ca religie, s-a inspirat mai mult din vechile credinte chineze in spirite si din credintele si practicile magice, astrologice si superstitioase in general, transmise din generatie in generatie.
Daoismul (Taoismul)
Confucianismul, cu caracterul sau aristocratic, cu tendinta sa spre imobilitate si mai ales cu rigidul sau rationalism, nu putea multumi decat clasa culta si nobila. Credinciosii din clasele de jos insa si firile mai mistice si-au cautat in alta parte satisfacerea nevoilor sufletesti. Daoismul va fi religia care va da satisfactie nevoilor acestora.
Daoismul este legat de numele misteriosului filosof Lao-tzi (secolul al Vl-lea i. Hr.).
Viata lui Lao-tzi
Nu se stie nimic sigur despre viata lui Lao-tzi. Astazi, majoritatea cercetatorilor contesta chiar si existenta istorica a acestuia. Din traditie si dintr-o notita a istoricului chinez Se ma Tien, care a trait pe la anul 100 i. Hr., se dau urmatoarele informatii: numele adevarat al filosofului ar fi fost Li-poh-ian si s-ar fi nascut in anul 604 i. Hr. intr-un sat din China de Nord, din parinti agricultori. Ar fi avut slujba de arhivar al palatului imperial din Lo, unde l-ar fi intalnit pe Confucius. Spre sfarsitul vietii ar fi parasit aceasta functie, pentru a pleca sa traiasca in singuratate. La iesirea din tara, pazitorii granitelor, cunoscandu-l din faima pe care si-o facuse ca intelept, nu i-ar fi ingaduit sa mearga mai departe decat dupa ce-si va scrie invatatura. Asa s-ar fi alcatuit scrierea Dao-de-tin (secolele IV- III i. Hr.) atribuita lui Lao-tzi.
Invatatura lui Lao-tzi
Cartea Dao-de-tin este probabil formata din fragmente de origine diferita, compilate de discipolii lui Lao-tzi si continand invataturi ale maestrului. Cartea a fost impartita de discipolii lui Lao-tzi in 81 de capitole, formand doua parti. Prima parte, mai mult metafizica, este intitulata Dao ("drum", "cale"), iar a doua, consacrata problemelor morale si sociale, este intitulata de ("virtute", "putere", "forta magica"). De aici numirea Dao-de-tin ("Cartea despre cale si virtute").
Numirea Lao-tzi se poate traduce prin "batranul invatator". Cum insa cuvantul tzi mai inseamna si copil, ar urma ca Lao-tzi sa insemne „copil batrin", notiuni contradictorii, pe baza carora s-a format legenda ca Lao-tzi s-ar fi nascut cu par alb si intelepciune de batran, deoarece mama sa l-ar fi purtat in pantece 81 de ani.
Dao pare sa fie, in gandirea lui Lao-tzi, un principiu, o forta misterioasa, fara forma, dar fiind cauza formei, a armoniei. El este invizibil, dar de la el porneste tot ce este vizibil si invizibil. Esenta sa infinit subtila este fara dorinta, dar dorinta care se naste in el in chip vesnic da nastere fiintelor particulare. Fiinta sa si creatiile sale sunt inepuizabile. El este in repaos continuu, nu se schimba niciodata. Nu are nume in sine insusi si nu poate fi cunoscut prin ratiune, nici nu poate fi sesizat prin simturi. Dao este deci principiul fara principiu, cauza fara cauza. El a creat totul, el este cel ce imprima fiintelor directia dupa care se dezvolta.
Definit in acest fel, dao este foarte asemanator cu Dumnezeu, desi nu se poate afirma ca, in conceptia lui Lao-tzi, dao ar avea existenta personala.
Potrivit acestui fel de a vedea, dao n-ar fi altceva decat principiul evolutiei, legea fireasca, universala si impersonala a naturii, care stapaneste lumea.
Morala lui Lao-tzi este superioara celei confucianiste, pentru ca se bazeaza pe dragoste, nu pe legalitate.
Filosofia lui Lao-tzi si a discipolilor sai n-a avut in general o importanta deosebita in viata poporului chinez, caci daoismul, ca religie, s-a inspirat mai mult din vechile credinte chineze in spirite si din credintele si practicile magice, astrologice si superstitioase in general, transmise din generatie in generatie.
Conceptia despre om in taoism
Mareste imaginea.
Natura omului in Taoism
La baza antropologiei taoiste sta conceptul de yin yang. Yin este principiul feminin, ale carui atribute sunt intunericul si inactivitatea. Yang este principiul masculin al tariei, al duritatii si activitatii. Yin este asociat cu pamintul, iar yang cu cerul. Cele doua principii reprezinta fortele creatoare ale intregului univers.
Natura umana era considerata ca avand un caracter dualist; omul fiind o fiinta compusa din puterile cerului si ale pamantului. La prima vedere am fi inclinati sa consideram acest dihotomism al naturii umane ca fiind asemanator cu cel orfeo-platonic, gnostic care concep fiinta umana ca fiind formata din spirit si materie. Acest lucru este, insa, strain taoismului. Lao Tze concepe universul ca o unitate din care omul este parte integranta. Suprema fericire pentru taoisti este realizarea unei vieti indelungate sau a nemuririi in aceasta lume. Pentru atingerea unui astfel de scop, trupul trebuie transformat prin diferite practici mintale si fizice complicate. Exista si o alchimie a nemuririi, in baza acestei alchimii, se crede ca mancand aur si cinabru (sulfat de mercur), poti da corpului durabilitatea aurului, iar adaptabilitatea chimica a cinabrului inlatura batranetea si moartea.
O alta metoda de realizare a nemuririi este "respiratia embrionica", despre care se crede ca inverseaza procesul ce duce la moarte, de degenerare a trupului, prin producerea unui embrion care in clipa mortii este eliberat de trup ca de o teaca. Acest embrion este numit Floarea de Aur (Chin-Hua). Procesul respiratiei embrionice poate fi obstructionat de catre demoni sau alte spirite rele.
In taoismul clasic, starea de nemurire era acceptata, insa, numai in contextul familiei si legata de cultul stramosilor. La moarte, nobilii deveneau pentru o perioada scurta shen, adica isi mentineau individualitatea, pentru ca apoi sa fie si ei inclusi in masa amorfa a kuei-lor.
Sub influenta budismului mahayana, taoismul a imprumutat ideea unei retributii dupa moarte, aceasta avand loc intr-o serie aproape nesfarsita de raiuri si iaduri. Aceasta tendinta pastreaza, insa, in esenta idei specific chineze. Dupa moarte, viata omului este considerata ca fiind in permanenta primejdie din partea spiritelor rele care pot fi controlate prin acte sau ritualuri magice. Insa nici universul si nici om nu primeste o semmnificatie precisa in contextul gindirii taoiste.
Mareste imaginea.
Natura omului in Taoism
La baza antropologiei taoiste sta conceptul de yin yang. Yin este principiul feminin, ale carui atribute sunt intunericul si inactivitatea. Yang este principiul masculin al tariei, al duritatii si activitatii. Yin este asociat cu pamintul, iar yang cu cerul. Cele doua principii reprezinta fortele creatoare ale intregului univers.
Natura umana era considerata ca avand un caracter dualist; omul fiind o fiinta compusa din puterile cerului si ale pamantului. La prima vedere am fi inclinati sa consideram acest dihotomism al naturii umane ca fiind asemanator cu cel orfeo-platonic, gnostic care concep fiinta umana ca fiind formata din spirit si materie. Acest lucru este, insa, strain taoismului. Lao Tze concepe universul ca o unitate din care omul este parte integranta. Suprema fericire pentru taoisti este realizarea unei vieti indelungate sau a nemuririi in aceasta lume. Pentru atingerea unui astfel de scop, trupul trebuie transformat prin diferite practici mintale si fizice complicate. Exista si o alchimie a nemuririi, in baza acestei alchimii, se crede ca mancand aur si cinabru (sulfat de mercur), poti da corpului durabilitatea aurului, iar adaptabilitatea chimica a cinabrului inlatura batranetea si moartea.
O alta metoda de realizare a nemuririi este "respiratia embrionica", despre care se crede ca inverseaza procesul ce duce la moarte, de degenerare a trupului, prin producerea unui embrion care in clipa mortii este eliberat de trup ca de o teaca. Acest embrion este numit Floarea de Aur (Chin-Hua). Procesul respiratiei embrionice poate fi obstructionat de catre demoni sau alte spirite rele.
In taoismul clasic, starea de nemurire era acceptata, insa, numai in contextul familiei si legata de cultul stramosilor. La moarte, nobilii deveneau pentru o perioada scurta shen, adica isi mentineau individualitatea, pentru ca apoi sa fie si ei inclusi in masa amorfa a kuei-lor.
Sub influenta budismului mahayana, taoismul a imprumutat ideea unei retributii dupa moarte, aceasta avand loc intr-o serie aproape nesfarsita de raiuri si iaduri. Aceasta tendinta pastreaza, insa, in esenta idei specific chineze. Dupa moarte, viata omului este considerata ca fiind in permanenta primejdie din partea spiritelor rele care pot fi controlate prin acte sau ritualuri magice. Insa nici universul si nici om nu primeste o semmnificatie precisa in contextul gindirii taoiste.
Scrierile sacre in Taoism
Mareste imaginea.
TAOISMUL
Taoismul este cea de a doua mare religie traditionala a Chinei. Din numeroasele scrieri sacre ale Chinei ne rezumam sa prezentam pe scurt cartea legendarului Laotze, intitulata Tao-Te-King, care impreuna cu Cartea lui Chuang-tzu, formeaza cheia sau cuplul fundamental al filozofiei chineze.
La suprafata, Tao-Te-King s-ar parea a fi un tratat politic adecvat timpurilor respective, desi in adancimea nuantelor sale filozofice reprezinta totusi ceva mai mult decat un astfel de tratat.
Mesajul acestei carti este foarte simplu si este repetat de mai multe ori sub forma de epigrama. Urmatoarele sunt ideile de baza ale acestei carti: notiuni privind ritmul vietii, unitatea lumii si a fenomenelor umane, importanta pastrarii simplitatii naturii umane, pericolul unei supra-guvernari si a interferentei cu viata simpla a poporului, doctrina despre wu-wei sau "inactiune", influenta patrunzatoare a spiritului, pilde privind umilinta, linistea si calmul si despre nebunia puterii, mandriei si a afirmarii de sine.
Inca din timpul lui Hoshang Kung secolul al 11-lea i. Hr., aceasta carte a fost impartita in doua sectii: capitolele 1-37 trateaza in special probleme legate de notiunea Tao, iar cele de la 38 pana la 81 cu notiunea Te. Cuvantul Tao, pronuntat intr-o singura silaba, inseamna, mai intai de toate, cale, drum sau carare. Metafizic el este cheia filozofiei chineze. Te, notiune destul de dificil de tradus, inseamna virtute si viata.
Tao, caci acesta este cuvantul care ne intereseaza, ar fi calea care impune fiecarui lucru un drum, un mers, o cale. De fapt, la temelia conceptiei sau conceptiilor introduse si continute in aceasta "Vocabula rezumativa", dupa cum o numeste filozoful roman Lucian Blaga, exista notiunile metafizice ale Ordinei, Totalitatii, Responsabilitatii si Eficacitatii.
Numirea de King i-a fost data de imparatul Han King Ti (136-4140 i. d. Hr.), ca semn al cinstei pe care el o purta acestei carti si a faptului ca el personal o accepta. Tao-Te-King mai este cunoscuta si sub un alt nume alternativ Lao Tai.
Datorita importantei pe care aceasta lucrare a lui Laotze o are pentru gandirea religioasa si filozofica, ea s-a bucurat de o tratare comparativa mai mult decat oricare alta scriere sacra, si aceasta datorita exponentilor cu care ea a fost comparata.
Mareste imaginea.
TAOISMUL
Taoismul este cea de a doua mare religie traditionala a Chinei. Din numeroasele scrieri sacre ale Chinei ne rezumam sa prezentam pe scurt cartea legendarului Laotze, intitulata Tao-Te-King, care impreuna cu Cartea lui Chuang-tzu, formeaza cheia sau cuplul fundamental al filozofiei chineze.
La suprafata, Tao-Te-King s-ar parea a fi un tratat politic adecvat timpurilor respective, desi in adancimea nuantelor sale filozofice reprezinta totusi ceva mai mult decat un astfel de tratat.
Mesajul acestei carti este foarte simplu si este repetat de mai multe ori sub forma de epigrama. Urmatoarele sunt ideile de baza ale acestei carti: notiuni privind ritmul vietii, unitatea lumii si a fenomenelor umane, importanta pastrarii simplitatii naturii umane, pericolul unei supra-guvernari si a interferentei cu viata simpla a poporului, doctrina despre wu-wei sau "inactiune", influenta patrunzatoare a spiritului, pilde privind umilinta, linistea si calmul si despre nebunia puterii, mandriei si a afirmarii de sine.
Inca din timpul lui Hoshang Kung secolul al 11-lea i. Hr., aceasta carte a fost impartita in doua sectii: capitolele 1-37 trateaza in special probleme legate de notiunea Tao, iar cele de la 38 pana la 81 cu notiunea Te. Cuvantul Tao, pronuntat intr-o singura silaba, inseamna, mai intai de toate, cale, drum sau carare. Metafizic el este cheia filozofiei chineze. Te, notiune destul de dificil de tradus, inseamna virtute si viata.
Tao, caci acesta este cuvantul care ne intereseaza, ar fi calea care impune fiecarui lucru un drum, un mers, o cale. De fapt, la temelia conceptiei sau conceptiilor introduse si continute in aceasta "Vocabula rezumativa", dupa cum o numeste filozoful roman Lucian Blaga, exista notiunile metafizice ale Ordinei, Totalitatii, Responsabilitatii si Eficacitatii.
Numirea de King i-a fost data de imparatul Han King Ti (136-4140 i. d. Hr.), ca semn al cinstei pe care el o purta acestei carti si a faptului ca el personal o accepta. Tao-Te-King mai este cunoscuta si sub un alt nume alternativ Lao Tai.
Datorita importantei pe care aceasta lucrare a lui Laotze o are pentru gandirea religioasa si filozofica, ea s-a bucurat de o tratare comparativa mai mult decat oricare alta scriere sacra, si aceasta datorita exponentilor cu care ea a fost comparata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu