99 de ani de la naşterea Părintelui Cleopa

 Ieri, 10 aprilie, s-au împlinit 99 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire părinte arhimandrit Cleopa Ilie, informează TRINITAS TV.

Unul din cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi duhovnici români, părintele Cleopa a văzut lumina zilei în comuna Suliţa din judeţul Botoşani. Devine ucenic al părintelui Paisie Olaru, duhovnic cu viaţă aleasă şi experimentat în practica rugăciunii inimii.

Viaţa sa, marcată de numeroase retrageri în munţi şi peregrinări pe la mai multe mănăstiri din ţară din cauza Securităţii care-l urmărea, este şi astăzi un exemplu pentru tinerii călugări şi pentru cei care doresc să intre în rândul monahilor. Mărturiile copleşitoare despre trăirea sa duhovnicească alcătuiesc veritabile pagini de Pateric autohton.

Timp de câteva decenii, după ce s-a stabilit la Mănăstirea Sihăstria, părintele Cleopa a călăuzit pe fraţii şi călugării lavrei moldovene dar şi pe cei care, din toate colţurile ţării şi chiar din străinătate, de la preşedinţi şi până la simpli credincioşi, veneau săi ceară sfat şi mângâiere.

Părintele arhimandrit Cleopa Ilie a trecut la Domnul pe 2 decembrie, în anul 1998, şi a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria.

350 de ani de la trecerea la cele veşnice a domnitorului Vasile Lupu, marcaţi la Biserica Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' din Iaşi

În biserica Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' din Iaşi va fi oficiată astăzi de la ora 11:00 slujba Parastasului pentru domnitorul Vasile Lupu, la 350 de ani de la trecerea sa în veşnicie, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Moldova. Vrednicul de pomenire domnitor a ctitorit în Iaşi, pe lângă Biserica 'Sfinţii Trei Ierarhi', unde îşi doarme somnul de veci, şi Mănăstirea Golia, dar şi Mănăstirea 'Sfinţii Atanasie şi Chiril' - Copou.

Voievodul Vasile Lupu va fi pomenit astăzi la Mănăstirea 'Sfinţii Trei Ierarhi' în cadrul unei slujbe de Parastas, care va fi oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi. Arhim. Nichifor Horia, stareţul aşezării monahale şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, ne-a explicat că slujba ce va fi săvârşită în ziua în care se împlinesc 350 de ani de când Vasile Lupu a plecat la Domnul este 'o datorie de suflet atât pentru ctitoria sa de la Mănăstirea 'Sfinţii Trei Ierarhi', cât şi pentru mecenatul pe care l-a făcut atât în cultură, cât şi în credinţă'. 'Aici ne referim la introducerea tiparului, prin Petru Movilă, la Iaşi, tipărindu-se acum celebra carte de învăţătură Cazania a Sfântului Ierarh Varlaam. Vasile Lupu a înfiinţat învăţământul universitar ieşean, după modelul Academiei kievene, cu ştiinţa că acest mecenat înseamnă de fapt investirea în cultura Moldovei. De numele lui Vasile Lupu se leagă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva pe care domnitorul le-a adus de la Constantinopol datorită influenţei sale şi dorinţei de a da catedralei de suflet, şi anume Bisericii 'Sfinţii Trei Ierarhi', o nouă dimensiune, aceea de a adăposti moaştele Ocrotitoarei Moldovei. În secolul al XVII-lea, patriarhul Macarie al Antiohiei, aflat în vizită la Mănăstirea 'Sfinţii Trei Ierarhi', dăruieşte domnitorului Vasile Lupu, pentru credinţa şi dragostea cu care l-a întâmpinat, mandibula Sfântului Vasile cel Mare', a amintit arhim. Nichifor Horia.

'Activitatea voievodului, mărturie a roadelor care nu se pierd în timp'

Pomenirea domnitorului Vasile Lupu îi va uni pe stareţii celor trei ctitorii ieşene ale lui Vasile Lupu, astfel încât la slujbă vor mai participa arhim. Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia, şi stavrofora Maria Magdalena, stareţa Mănăstirii Copou. 'Împreună ne vom ruga pentru ca Domnul să odihnească sufletul voievodului Vasile Lupu cu cei care s-au ostenit spre dreaptă mărturisire a credinţei şi spre slujbă neîntreruptă în bisericile lui Dumnezeu', a precizat arhim. Nichifor Horia.

Mormântul domnitorului Vasile Lupu, alături de cel al soţiei sale, doamna Tudosca, se află în Biserica 'Sfinţii Trei Ierarhi', fiind pomeniţi în fiecare zi în rândul ctitorilor. De altfel, în muzeul sălii gotice din incinta monahală se păstrează acoperămintele de mormânt, precum şi o tapiţerie realizată în aur şi argint, ţesute de doamna Tudosca.

'Activitatea voievodului Vasile Lupu se constituie ca o mărturie a roadelor care nu se pierd în timp. Dantelăria în piatră a Bisericii 'Sfinţii Trei Ierarhi' vădeşte atât de mult gustul pentru frumos, numărându-l pe voievodul moldovean în rândul celor care iubesc podoaba casei Domnului, după cum citim la rugăciunea amvonului la fiecare Sfântă Liturghie', a mai spus arhim. Nichifor Horia.

Ultimele dorințe ale episcopului Melchisedec vor fi îndeplinite cu bani europeni

Filantropia este, pe drept cuvânt, considerată una dintre caracteristicile fundamentale ale credinței creștine. Biserica Ortodoxă Română a practicat dintotdeauna filantropia, dar intensitatea acestei activități a depins în mod direct de posibilitățile de manifestare și dezvoltare ale Bisericii înseși.
În acest sens, Fundația „Episcop Melchisedec“ din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului funcționează prin cele două filiale ale sale, din Roman și Bacău, încercând să împlinească tocmai misiunea socială a Bisericii, mai ales că mulți dintre cei care locuiesc în această zonă defavorizată din punct de vedere economic și social au o situație atât de dificilă încât se află în imposibilitatea de a-și asigura strictul necesar.

În cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1879-1892), în scaunul episcopal de la Roman a păstorit vrednicul de pomenire și strălucitul între ierarhi Melchisedec Ștefănescu, considerat de mitropolitul Iosif Naniescu „cel mai învățat Episcop al românilor“. Activitatea marelui episcop poate fi urmărită pe mai multe planuri. Membru al Sfântului Sinod, membru al Academiei Române, om de cultură, dar și un mare patriot, episcopul Melchisedec nu a uitat nici de misiunea socială pe care Biserica, prin reprezentanții ei, trebuie să o desfășoare.
Prin testamentul pe care l-a scris pe 4 octombrie 1889, marele ierarh punea bazele unei fundații, prin intermediul căreia, din donația lăsată de el, s-au construit în anii următori, după dorința sa, o grădiniță de copii și o școală de cântăreți bisericești.
Iată cum își exprima conștiinciosul episcop dorințele testamentare, cu aproape trei ani înainte de a trece la Domnul: „Acum depun la altarul patriei aceste aspirațiuni și credințe ale mele, împreună cu rodul ostenelilor mele din viața ce am parcurs în lumea aceasta. Tot ce am agonisit în curgerea unui serviciu public de 45 de ani, ca Profesor și apoi ca Episcop, voiesc ca să servească după moartea mea pentru dezvoltarea intelectuală, morală și religioasă a națiunii mele în genere și a Bisericii Române Ortodoxe în special (...). Dorința mea este ca pe proprietatea mea din Roman, menționată mai sus, după ce capitalul lăsat de mine se va spori îndeajuns, să se înființeze o instituțiune de educare a copiilor mici ai poporului romașcan, cu alte cuvinte - o grădină de copii. Cu timpul, sporindu-se capitalul îndeajuns, epitropii vor înființa pe proprietatea mea și o școală de cântări bisericești, pentru formarea cântăreților trebuitori pe la bisericile din comunele urbane și rurale. Copiii ce se vor primi în această școală vor fi dintre săraci și orfani, mai ales de la țară (...)“. (Extras din Testamentul PS Melchisedec, Episcop de Roman, București, Tipografia cărților bisericești, 1916, p. 9)
Tot din paginile testamentului său aflăm și motivațiile care au stat la baza acestei inițiative: „Am dorit în viața mea dezvoltarea spre bine a instituțiunilor religioase din România (…). Mi-a fost prețios progresul și ridicarea națiunei din decăderea ei seculară. Am iubit poporul și am dorit îmbunătățirea soartei lui materialicește și moralicește“.
Melchisedec a rânduit și „epitropi executori“, autorizați a veghea la îndeplinirea dispozițiilor sale testamentare, în persoanele arhimandritului Ieronim Ștefănescu și Vasile Mandinescu, aceștia fiind aleși „pentru frumoasele lor calități personale devotate Bisericei și binelui public“.
„Fundația, înființată în 1892, a desfășurat o bogată activitate socială și culturală, de ajutorare și luminare a populației nevoiașe din Roman și din împrejurimi, continuându-și activitatea până în anul 1948, când a fost desființată de autoritățile comuniste, patrimoniul ei fiind naționalizat și trecut în administrarea Ministerului Învățământului“, povestește arhid. Adrian Ciobanu, profesor la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Seminarului Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman.

Reînființată în 1994 de PS Ioachim Mareș

Fundația „Episcop Melchisedec“ a fost reînființată în anul 1994 de vrednicul de pomenire PS Ioachim Mareș, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului și Hușilor, în ideea continuării activității sociale a vechii Fundații. „În perioada 1994-2003 eforturile Fundației s-au concentrat în direcția redobândirii bunurilor pe care aceasta le-a pierdut în 1948. Patrimoniul Fundației la înființare se constituia din 28.000 m.p. teren, trei clădiri cuprinse în prezent într-un amplu proces de restaurare, și capela construită pe mormântul episcopului Melchisedec“, spune pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, vicepreședintele Fundației.
După mai multe procese cu Primăria Romanului și Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Neamț, în urma hotărârii definitive a Curții de Apel Bacău, s-a reușit recuperarea parțială a patrimoniului Fundației.
În prezent, activitatea social-filantropică a Fundației „Episcop Melchisedec“ se desfășoară sub directa îndrumare a actualului episcop-vicar al Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul. În anul 2009, la inițiativa Preasfinției Sale, s-au întocmit două proiecte în scopul obținerii de fonduri europene prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, Piatra Neamț, în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 3.2. Acestea vizau repararea, reabilitarea și dotarea celor trei clădiri monumente istorice, din proprietatea Fundației, în care vor funcționa un centru social multifuncțional și un centru de zi pentru copii din familii în dificultate.
„Clădirile, prin istoria și transformările din cei peste 150 de ani de existență, constituie un punct de referință în istoria municipiului Roman. Ele erau pe punctul de a dispărea, în ultimul timp fiind neutilizate“, mai spune pr. vicar administrativ, Ioan Gherasimescu, care precizează că semnarea contractelor de finanțare a avut loc în luna septembrie 2010, iar lucrările de reparații, consolidări și dotări au început în data de 22 noiembrie 2010. Clădirile refăcute ar trebui să fie date în folosință în luna mai 2012. În prezent, s-au decapat pereții de tencuiala veche, pregătindu-se pentru racordarea la utilități (energie electrică, apă, canalizare, gaze naturale), urmând ca soluțiile de branșare, inclusiv dimensionarea branșamentelor, să fie realizate conform noilor funcțiuni. Cele trei clădiri sunt situate în parcul „Melchisedec Ștefănescu“ din vecinătatea Centrului eparhial Roman.

Doxologia

Marele Sculptor Constantin Brancusi

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876 Hobita, Gorj — d. 16 martie 1957 Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Romane. Francezii îi scriu numele Brancusi.

Anii de început

Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al saselea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani, apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă şi ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.

După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 -1898) vine la Bucuresti unde absolvă Şcoala de Belle-Arte în1902. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obţine "menţiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obţine medalia de bronz, iar Studiudin 1901, câştigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorşeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp va include fotografia Ecorşeului în expoziţia pe care o va organiza la sfârşitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Pleacă în 1904 la studii la München, dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria, Elveţia până laLangres, în Franţa, de unde ia trenul până la Paris. În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906 când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul luiAuguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre, "Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres" (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).

Opera

Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la "Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură". Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany.

În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta română” la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziţie internaţională a grupării "Contemporanul" din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoiduluiprecum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, laMuzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în Româniaca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Despre opera lui Brâncuşi                                                                                        

Anii 1897 - 1906

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluţii de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară şi mai puternică. Ca o consecinţă imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuşi de mai târziu, acela care va urma să intre în conştiinţa universală.

Din această perioadă datează operele:

§  1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chiţu

§  1898 - Bucureşti - Bustul Vitellius

§  1900 - Bucureşti - Capul lui Laocoon

§  1902 - Bucureşti - Ecorşeul

§  1902, probabil ianuarie - Bucureşti - statuetă simbolizând muzica corală românească

§  1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan

§  1903 - Bucureşti - bustul generalului doctor Carol Davila

§  1905 - Paris - Orgoliu

§  1906 - Paris - Copil - gips

§  1906 - Paris - Supliciu - piatră

§  1906 - Paris - Cap de copil - bronz

§  1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide

§  1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu

§  1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu

Despre Brâncuşi                                                                                                         

Din 1963 până azi, au apărut în toate părţile lumii peste 50 de cărţi şi monografii şi mii de studii şi articole despre Constantin Brâncuşi, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial şi chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean Cassou). În 1937, cunoscutul sculptor Henry Moore scria: "Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure". Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influenţa pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.

Locul lui Brâncuşi în sculptură

Constantin Brâncuşi a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esenţei lucrurilor, a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual. În opera sa, Brâncuşi a oglindit felul de a gândi lumea a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Decesul

În anul 1957, Brâncuşi îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare "cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea" .

Pe data de 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi se stinge din viaţă la ora 2 dimineaţa, iar în data de 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Constantin Brâncuşi despre opera sa

"Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu'ils qualifient d'abstrait est ce qu'il y a de plus réaliste, ce qui est réel n'est pas l'apparence mais l'idée, l'essence des choses."

"Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor."

 „Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini - Constantin Brâncuşi ”