Se afișează postările cu eticheta Catedrale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Catedrale. Afișați toate postările

joi, 10 februarie 2011

Belgrad - Catedrala Sfantul Sava al Serbiei


Templul din Ierusalim - loc al intalnirii poporului ales din Vechiul Testament cu Dumnezeu... Apoi, Sfanta Sofia din Constantinopol, mareata catedrala in care bizantinii, adunati laolalta, au cerut indurare Mantuitorului pentru ultima oara, in acea liturghie care va continua candva, dupa spusele Parintilor... Biserica Sfantului Mormant, ce aduna intreaga crestinatate in jurul sau, ori catedralele neamurilor ortodoxe, precum Hristos Mantuitorul din Moscova, Alexandru Nevski din Sofia, iar de curand, noua catedrala din Belgrad inchinata Sfantului Sava...Bucuria sfanta de a fi alaturi de poporul tau in marile praznice, pentru a lauda pe Dumnezeu, pentru a-I multumi si pentru a-I cere indurare, impreuna cu marii ierarhi si Patriarhul Bisericii neamului tau...
Catedrala Sfantul Sava din Belgrad
Mi-au trecut toate acestea prin minte intr-o duminica de iulie la Belgrad, in timp ce trenul ajunsese in dreptul batranei cetati Kalemegdan, locul in care Dunarea se intalneste cu raul Sava. Din gara, o strada in panta urca spre centru. Pe platoul Vracear te intampina mareata catedrala ortodoxa inchinata Sfantului Sava, ce domina intregul Belgrad. Colina sfanta a acestei cetati! Istoria sa este legata de arderea moastelor Sfantului Sava aici. Sa ne intoarcem insa cu 800 de ani in urma...
Catedrala Sfantul Sava
Viata Sfantului Sava
Intre anii 1170-1196, domneste in Serbia marele despot Stefan Nemania. Drept credinciosul despot era casatorit cu fiica imparatului bizantin Roman. Ultimul copil al acestei binecuvantate familii, nascut dupa indelungi rugaciuni, avea sa ajunga cel mai cinstit sfant al Serbiei pana in zilele noastre. Inca din tinerete, fiul lui Stefan Nemania, Rastko, se calugareste la manastirea Sfantul Pantelimon din Muntele Athos sub numele de Sava. Stefan Nemania ii urmeaza fiului sau intru calugarie, binecuvantand pe Stefan, un alt fiu al sau, pentru a fi mare despot al Serbiei. Sotia sa Ana se calugareste tot in acea vreme, luandu-si numele de Anastasia. Marele despot Stefan se va numi Simeon. Multe manastiri din Muntele Athos sunt ctitorite de catre sfintii Simeon si Sava.
Dupa moartea Sfantului Simeon, in anul 1200, trupul sau ramane plin de buna mireasma, fiind izvorator de mir. Sfantul Sava, desi refuza in mai multe randuri, este uns ca Arhiepiscop al Serbiei, la Manastirea Zica. El va strabate Serbia, propovaduind dreapta credinta la intregul popor, ca un adevarat apostol. Se cunosc mai multe pelerinaje ale sfantului: la Ierusalim, in Egipt, in Antiohia si Sinai. In 13 ianuarie 1236, in marea cetate a Asanestilor de la Tirnovo, Sfantul Sava pleaca la Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cinstitul sau trup este asezat in biserica Sfintilor 40 de mucenici din Veliko Tirnovo, insa, un an mai tarziu, moastele Sfantului Sava sunt mutate la Manastirea Milesevo din Serbia. Dupa batalia din Campia Mierlei, pierduta de sarbi, moastele sale raman singurul reazem al poporului sarb, lucrand mari minuni nu numai poporului dreptcredincios, ci si oamenilor necajiti de alte credinte. Toti cei care veneau sa-i ceara ajutorul erau miluiti de sfantul, fiecare dupa nevoile lui.
Catedrala Sfantul Sava
Turcii, jefuind manastirea Milesevo in Vinerea Mare, in anul 1594, iau moastele Sfantului Sava, le duc la Belgrad si le ard pe colina Vracear, pe 27 aprilie (10 mai) 1594. Colina Vracear va fi considerata de acum inainte drept cea mai sfanta colina a Belgradului. Poporul sarb, in semn de recunostinta fata de acest minunat apostol si mangaietor, a urcat secole de-a randul pe platoul Vracear, cerand mijlocirea sfantului in fata lui Hristos pentru a-si pastra dreapta credinta.

Istoria unei catedrale
In anul 1895, o prima biserica de mici dimensiuni este ridicata in Belgrad in cinstea Sfantului Sava. Tot in acest an se constituie „Asociatia pentru ridicarea Bisericii Sfantul Sava pe colina Vracear”, locul unde au fost arse de catre turci moastele Sfantului Sava. Asociatia era condusa de Mitropolitul Mihail. In anul 1905, are loc primul concurs pentru construirea catedralei. Se prevedea construirea unei catedrale de 2 500 m2, avand sistem de incalzire, etc. Lucrurile nu apuca sa fie finalizate. Urmeaza razboiul balcanic iar ideea se reia in anul 1919, sub Patriarhul Dimitrie al Serbiei.
In anul 1926, are loc un nou concurs pentru o catedrala de 3 000 m2 in care sa incapa 6 000 de credinciosi. In 1939, pe data de 10 mai, ziua arderii moastelor Sfantului Sava, se pune temelia acestei catedrale. Lucrarile sunt intrerupte in 1941 din cauza celui de-al doilea razboi mondial. In 1985, pe data de 12 mai, sub Patriarhul Gherman reincepe constructia catedralei. Pana in august 1986, se intocmeste toata documentatia si are loc organizarea de santier. De acum lucrurile par a intra in linie dreapta. Branko Pesici, arhitect si profesor universitar, este desemnat conducator al lucrarilor de constructie a catedralei. Anul acesta (2004) s-au cules roadele a peste 100 de ani de rugaciuni de la inceperea proiectului. Belgradul are cea mai mareata catedrala ortodoxa din lume in care se slujeste in prezent.
Catedrala Sfantul Sava
Cu o inaltime de 70 m, avand pe cupola o cruce de alti 12 m, biserica ocupa o suprafata de 3 500 m2 la sol, avand si 3 galerii la primul nivel de 1 500 m2. Lungimea bisericii este de 91 de m, iar latimea de 81 de m. In biserica incap 10 000 de credinciosi, iar in galeria dinspre apus poate canta o strana formata din 800 de coristi. Biserica este placata cu granit si marmura alba. Dedesubtul ei se afla o alta biserica de 1 800 m2. Intr-o cripta se pastreaza fragmente din vesmantul Sfantului Sava.
Impreuna cu catedrala Sfantul Marcu din centrul orasului, construita in stilul vechilor manastiri medievale sarbesti, intre anii 1931-1940, noua catedrala Sfantul Sava, in stil bizantino-sarb, atrage multime de credinciosi, mai ales tineri studenti care par a fi tot mai patrunsi de adevarurile vesnice, de Hristos Mantuitorul si de ceea ce ei numesc „Serbia cereasca”, la care au ca mijlocitor pe Sfantul Sava. In fata acestor biserici, dar si pe strazile Belgradului, tineri colportori de carte religioasa ofera spre vanzare minunate Vieti de sfinti, carti ale sfintilor Iustin Popovici si Nicolae Velimirovici.
Dupa inchinarea la vechea Patriarhie sarba din apropierea parcului cetatii Kalemegdan, am parcurs pe jos drumul prin orasul vechi, pana la gara, neavand o clipa senzatia de "loc strain”. Adesea am auzit cuvinte romanesti.
Catedrala Sfantul Sava
Graiul limbii noastre materne mi-a readus aminte de preotul daco-roman Montanus, care a pastorit in cetatea Belgradului (Singidunum), in zilele imparatilor pagani Diocletian si Maximian. Martirizat in anul 304, pe 26 martie, impreuna cu sotia sa Maxima, pe cand neamul romanesc se plamadea la Dunare, acest stramos al nostru a profetit in timpul martiriului sau: „ Cu ochii mintii vad, Doamne, cum in aceasta latura de pamant se ridica un popor nou, care cheama numele Tau cel Sfant prin biserici, in limba romana”. Inecati in raul Sava de catre prigonitori, sfintitele lor trupuri, aduse de valuri la mal, au fost luate mai apoi de crestini si pastrate cu evlavie. Poate ca o viitoare biserica ortodoxa romana la Belgrad ar trebui sa poarte numele sfintilor martiri daco-romani Montanus si Maxima.
Privind pentru ultima oara spre frumoasa catedrala Sfantul Sava, ce innobileaza Belgradul (oras ce are cu aproape de opt ori mai putine biserici decat Bucurestiul, desi este cam tot la fel de mare), am socotit ca mult visata catedrala in cinstea Sfintei Inaltari a Domnului si Sfantului Andrei, ce urmeaza a se ridica in capitala tarii noastre, nu ar trebui sa mai astepte.

Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova


Catedrala Mantuitorul Hristos din Moscova se numara printre cele mai mari biserici crestin-ortodoxe din lume. Cladirea este impresionanta, iar varsta acesteia nu este una inaintata, cum s-ar crede; reconstruirea catedralei a fost terminata in anul 2000, dupa ce initiala constructie fusese daramata de Stalin.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova - istoria
Dupa esecul campaniei lui Napoleon, cand ultimele trupe ale marii armate imperiale franceze paraseau pamantul rusesc, in ziua de 25 decembrie a anului 1812, tarul Alexandru I a emis un decret privind ridicarea unei catedrale drept multumire "pentru purtarea de grija dumnezeiasca ce a salvat Rusia de osanda ce plutea asupra ei si pentru a pastra peste timp amintirea eforturilor nestiute, a loialitatii si dragostei pentru credinta noastra si patrie, aratate in timpul acestor zile grele de poporul rus".
 Napoleon Bonaparte          Tarul Alexandru I
Piatra de temelie a fost asezata in anul 1817, in cel mai inalt loc din Moscova, Dealul Vrabiilor. Proiectul, in stil neoclasic, apartinand arhitectului Karl Vitberg, facea de-a dreptul ca "piatra sa vorbeasca", dupa expresia tarului Alexandru. Desi foarte interesant, proiectul nu a putut fi pus in practica.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Lui Alexandru I i-a succedat la tron fratele sau, Nicolae. Acestuia i-a displacut planul arhitectural, inclinand pentru unul de tip neobizantin, ce avea ca model Sfanta Sofia din Constantinopol, arhitect fiind Konstantin Thon.
 Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova          Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Locul a fost si el schimbat, fiind ales personal de tar, mai aproape de Kremlin pentru a accentua legatura spirituala a viitoarei catedrale cu istoria Rusiei si totodata pentru a detina o pozitie mult mai centrala.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Piatra de temelie a fost pusa in anul 1839, iar lucrarile au durat peste patruzeci de ani, fiind sfintita la data de 26 mai 1883, odata cu incoronarea lui Alexandra al III-lea. Numerosi arhitecti, constructori si artisti au lucrat la finalizarea ei, multe modificari fiind aprobate de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov, recent canonizat. Rezultatul este un minunat lacas, simbol al gloriei si credintei ortodoxe rusesti.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
La data de 5 decembrie 1931 insa, in Moscova, se auzea prima dintre cele trei explozii care au distrus-o. Puterea bolsevica viza constructia pe acel loc a Palatului Sovietelor, care urma sa fie cea mai mare cladire din lume (415 de metri). Proiectul a fost abandonat, pe locul catedralei aparand cateva bazine de inot.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova - renasterea unei embleme nationale
Intre anii 1994-2000, la initiativa patriarhului Alexei al II-lea si a sinodului BisericiiRuse, cu sprijinul total al guvernului Rusiei si al primarului Moscovei, Yuri Luzkov, precum si al credinciosilor, catedrala a fost reconstruita.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Cu planul in forma de crace si trei altare, este cea mai mare catedrala din Rusia: inaltimea are 103 de metri, peretii au grosimea de 3.2 metri, iar capacitatea este de 10.000 de persoane. Peste 22.000 metri patrati sunt pictati, 9000 metri patrati fiind auriti. Sculptura iconostasului, pictura, arhitectura interioara au fost realizate cu contributia a numerosi artisti de marca, academicieni si restauratori.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
S-a incercat ca noul lacas sa fie cat mai apropiat de cel original, dar au fost introduse elemente functionale noi. La baza sa, se afla un complex ce include un paraclis-catedrala cu hramul Schimbarii la Fata, Sala Sfantului Sinod, Sala Consiliilor Bisericesti, cateva saloane de receptie, decorate ca cele de la Kremlin, precum si numeroase birouri ale administratiei patriarhale.
 Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova          Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
De aici, exista ascensoare, instalate in coloanele de sustinere, ce pot urca in catedrala propriu-zisa oameni si chiar vehicule de intretinere. Exteriorul este decorat cu marmura de Cheliabinsk, iar scarile si baza sunt din granit rosu de Balmor - Finlanda.
Sfintirea ei, savarsita la data de 9 august 2000, la care a participat si Prea Fericitul Parinte Teoctist, a fost o minune pe care nimeni nu si-o imagina sa se intample inainte de trecerea in noul mileniu.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Inceput al renasterii spiritualitatii si credintei poporului ras, Catedrala Hristos Mantuitorul este un exemplu de urmat pentru toate tarile ortodoxe ce s-au aflat sub jugul comunist.
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova