joi, 4 august 2011

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ este sărbătorit mâine în Biserica Ortodoxă Română


Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte mâine, 5 august, pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. S-a născut la 23 iulie 1913 în satul botoşănean Crăiniceni şi a avut numele de botez Ilie. A intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, primind numele de Ioan. În anul 1953 Sfântul Ioan Iacob s-a retras la peştera numită Chilia Sfintei Ana, unde a vieţuit până în vara anului 1960, când a trecut la cele veşnice.

Mai multe date biografice cu privire la viaţa sfântului a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Vasile Ghindăoanu, profesor la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamţ.

„Sfântul s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani într-o familie de ţărani credincioşi primind la botez numele de Ilie. Urmează Gimnaziul ‘Mihail Kogălniceanu’ şi Liceul ‘Dimitrie Cantemir’ din Cozmeni, Cernăuţi. În vara anului 1933 a intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ. La 8 aprilie 1936 este tuns în monahism primind numele de Ioan, iar în noiembrie în acelaşi an merge împreună cu alţi doi călugări să se închine la mormântul Domnului. Apoi, rămâne definitiv în Ţara Sfântă unde se nevoieşte în obştea Mănăstirii ‘Sfântul Sava’ de lângă Bethleem. La 14 septembrie 1947 este hirotonit preot în Biserica ‘Sfântului Mormânt’ şi apoi numit egumen la Schitul românesc ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ de la Iordan. După 5 ani de ascultare se retrage cu ucenicul său monahul Ioanichie Pârâială în pustiul Hozeva aproape de Ierihon. Aici, se nevoiesc 8 ani de zile în peştera ‘Sfânta Ana’ de pe Valea pârâului Horat. La 5 august 1960, când avea 47 de ani, cuviosul Ioan Iacob se mută la cereştile locaşuri şi este înmormântat în peştera unde s-a nevoit”, a spus părintele Vasile Ghindăoanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu