vineri, 18 februarie 2011

Manuscrise bizantine şi post-bizantine din Albania

La Tirana, capitala Albaniei, o ţară unde ortodocşii au avut şi au încă multe de suferit, a fost vernisată o expoziţie de manuscrise bizantine şi post-bizantine, informează TRINITAS TV.

Expoziţia are caracter itinerant şi a fost organizată de Directoratul General al Arhivelor din Albania, Facultatea de Istorie şi Departamentul de Filologie al Universităţii din Tirana, Mitropolia Ortodoxă de Korca, Primăria şi Prefectura Korca.

Perpetuarea materialelor documentare care vorbesc despre Korca, precum şi codicele Mitropoliei de aici, sunt un patrimoniu cultural bogat, care durează de generaţii.

“Expoziţia dezvăluie valoarea extraordinară pe care aceste mărturii o comunică despre multele secole de istorie ale poporului albanez”, au declarat organizatorii.

Prezent la vernisaj, Mitropolitul de Korca, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, a apreciat eforturile depuse de organizatori şi a subliniat că, pe viitor, ar trebui pusă mult mai bine în valoare contribuţia bizantină, deci ortodoxă, la dezvoltarea culturii naţionale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu