La sediul Uniunii Scriitorilor Ebraici din Israel, a avut loc joi, 3 februarie 2011, lansarea unui număr special al revistei culturale „MOZNAIM”, dedicat literaturii române moderne. Acest eveniment a prilejuit o întâlnire a scriitorilor români din Ţara Sfântă, care continuă să scrie în limba română şi departe de ţara în care s-au născut. S-au recitat traduceri de versuri în limba ebraică ale unor scriitori români şi s-a jucat piesa „Lanţul slăbiciunilor” de I. L. Caragiale. S-a vorbit despre contribuţia pe care comunităţile evreieşti au adus-o la dezvoltarea culturii române în secolul al XX-lea şi s-a făcut un apel către scriitorii evrei născuţi în România de a conserva valorile multiculturalismului şi de a educa noile generaţii în acest spirit.
La acest eveniment au participat şi Excelenţa Sa Edward Iosiper, Ambasadorul României la Tel Aviv, Dl. Tsolag Momjian, Consulul onorific al Armeniei la Locurile Sfinte, precum şi o delegaţie a Senatului României, din cadrul grupului „Prietenii Europeni ai Israelului”.
Invitat de onoare al acestei întâlniri a fost scriitorul Varujan Vosganian, vice-preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din România şi preşedinte al Comisiei Economice a Senatului României. În cadrul reuniunii s-a făcut prezentarea volumului domniei sale, „Cartea şoaptelor” (Polirom, 2009), o mărturie cu privire la genocidul armean, în curs de traducere şi în limba ebraică (www.carteasoaptelor.ro).
Dl. Varujan Vosganian a efectuat duminică, 6 ianuarie 2011, o vizită la Aşezământul Românesc de la Ierusalim, unde s-a întâlnit cu Înaltpreacuviosul Părinte Ipopsifiu Ieronim Creţu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan. Cu acest prilej, Părintele Ieronim i-a făcut o prezentare a Bisericii şi Aşezământului de la Ierusalim, iar Dl. Varujan Vosganian i-a dăruit Părintelui Ieronim un exemplar din opera sa, „Cartea şoaptelor”. Dl. Vosganian a apreciat apostolatul pe care comunitatea românească îl desfăşoară în „Ţara Apostolilor” şi activitatea Aşezămintelor Româneşti pentru conservarea spiritului românesc în aceste locuri. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de către Aşezământul de la Ierusalim.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu