În Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă s-a oficiat în această seară slujba Polihroniului la sosirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci din Mitropolia de Drama (Grecia) la Bucureşti, la Hramul Sfântului Dimitrie cel Nou. Slujba Polihroniului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Pavlos de Drama, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar patriarhal, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar patriarhal şi Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
La sfârşitul acestei slujbe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest moment a transmis în numele Patriarhului României un mesaj de bun venit în Bucureşti Înaltpreasfinţitului Mitropolit Pavlos şi şi-a exprimat bucuria că un fragment din Lemnul Sfintei Cruci a fost adus la Hramul Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Înaltpreasfinţitul Pavlos, Mitropolitul de Drama şi-a exprimat bucuria că aduce în România, la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou un fragment din Lemnul Sfintei Cruci şi a lăudat iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii ortodoxe Române de a aduce acest Sfânt Odor al Ortodoxiei la Sărbătoarea Catedralei Patriarhale.
„Cu mută bucurie am răspuns invitaţiei pe care ne-a adresat-o Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi am adus aici în România unul din fragmentele Cinstitei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos care se află în Mitropolia noastră pentru ca să prăznuim împreună greci şi români Sărbătoarea aceasta deosebită a Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. Considerăm că a fost de bun augur această iniţiativă şi acest gând al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a îmbina evlavia şi cinstirea Sfintei Cruci de către credincioşi deodată cu cinstirea Sfântului Dimitrie, deoarece Sfântul Cuvios Dimitrie, ca un monah, a purtat crucea vieţii sale şi s-a mântuit prin ea. De aceea, toţi credincioşii, toţi pelerinii evlavioşi care vor urca Dealul Patriarhiei a se închina în faţa Sfintelor Moaşte ale Sfântului Dimitrie şi a cinsti Sfânta Cruce poartă şi ei fiecare crucea sa. Suntem siguri că pelerinajul pe care îl vor face le va dărui putere ca să-şi poarte crucea personală fără poticniri”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavlos.
Preluat: Basilica.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu