duminică, 31 octombrie 2010
Stiri interne- Sfinţirea Bisericii cu hramurile „Înălţarea Domnului şi Sf. Cuv. Dionisie Exiguul”-Tecuci
În ziua de 31 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a Bisericii cu hramurile „Înălţarea Domnului şi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” din Tecuci, informează Diac. Marian Pătraşcu de la Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Programul a continuat cu săvârşirea Sfintei Liturghii, prezidată de chiriarhul Dunării de Jos, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, de membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial şi ai Adunării Eparhiale, precum şi de autorităţi judeţene şi locale, în prezenţa a numeroşi credincioşi din oraş şi din judeţ.
La cererea credincioşilor parohia a luat fiinţă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului părinte Casian, în anul 2000, când Primăria Tecuci a pus la dispoziţie terenul pentru zidirea sfântului locaş. La 14 iulie 2002 a fost aşezată piatra de temelie şi au început lucrările de construcţie a bisericii, care au fost finalizate anul acesta.
În cuvântul său, chiriarhul Dunării de Jos a apreciat dorinţa arzătoare cu care credincioşii au cerut zidirea unui nou sfânt locaş în oraşul Tecuci, biserică zidită în stil moldovenesc, ceea ce face din oraşul Tecuci o zonă încărcată de istorie şi de viaţă duhovnicească.
„S-a sfinţit un nou altar într-o nouă parohie înfiinţată acum 10 ani, iar la sfinţire această Biserică frumoasă în stil moldovenesc este a 12-a Biserică din oraşul Tecuci. Această Biserică a mai primit şi hramul Sf. Cuvios Dionisie Exiguul, Părintele Erei creştine. În acelaşi timp, altarul Mântuitorului Hristos s-a prelungit astăzi prin sfinţirea altarului filantropic, Cantina Sfântului Nicolae, iar în casa parohială un nou altar, altarul pentru programul tinerilor ‘Hristos împărtăşit copiilor’”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum ne informează Radio TRINITAS.
La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a acordat pc. pr. Forda Nicolae rangul de iconom stafrofor, pentru întreaga activitate desfăşurată în parohie, atât în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor de construcţie şi înfrumuseţarea bisericii, cât şi punerea în aplicare a programelor liturgice, culturale, educaţionale şi pentru tineret, social-filantropice şi misionare ale Eparhiei şi cele de la nivel naţional.
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a binecuvântat cantina socială a parohiei cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, loc unde au fost apoi invitaţi, la agapa frăţească, membrii ai familiilor defavorizate, copiii, tinerii şi bătrânii prezenţi la eveniment
Sursa: Basilica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu