joi, 2 decembrie 2010

Stiri externe- Zile de sărbătoare şi pentru românii din diaspora


Şi Românii din diaspora au serbat ziua de 1 decembrie. Slujbe de mulţumire au fost oficiate în mai multe Biserici româneşti din eparhiile aflate dincolo de graniţe. În Italia, la Roma, ieri seară, 30 noiembrie, Episcopia Ortodoxă Română din Peninsulă a organizat la sediul administrativ o recepţie închinată atât Ocrotitorului României, Sfântul Apostol Andrei, cât şi Zilei Naţionale, informează TRINITAS TV.

„Au luat parte reprezentanţii autorităţilor româneşti pe pământul Italiei, atât de la Ambasada Română din Italia cât şi de la Ambasada Română pe lângă Sfântul Scaun, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor civile italiene, reprezentanţi ai Bisericii Catolice din partea Vicariatului Romei şi fraţi de-ai noştri română, catolici sau greco-catolici care au fost invitaţi să ia parte la acest moment. S-a început prin cântarea troparului Sfântului Apostol Andrei şi, de asemenea, s-au cântat câteva strofe din Imnul de Stat. Totul s-a desfăşurat într-o atmosferă de frăţietate şi chiar de emoţie pentru că zilele acestea ne retrezesc şi sentimentul şi necesitatea unităţii noastre româneşti pe meleagurile altor ţări decât celei a noastre”, a spus Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodocşilor români din Italia.

Basilica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu