Sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381. Erezia pnevmatomahilor. Apolinarismul
1. Erezia pnevmatomahilor
- a aparut ca o noua forma a arianismului. Negarea Dumnezeirii lui
Iisus Hxistos, Fiul lui Dumnezeu, punea de la sine in discutie si Dumnezeirea Sfantului Duh.
Denumirea
de macedonieni li s-a dat dupa numele episcopului semiarian Macedoniu,
depus din scaun in 360 de sinodul din Constantinopol, ca eretic. Dupa
moartea lui Macedoniu, conducerea pnevmatomahilor a preluat-o diaconul
Maratoniu, hirotonit de Macedoniu de Constantinopol episcop de
Nicomidia, de la care au primit numele de maratonieni.
Pnevmatomahii sau macedonienii au tinut in 376 un sinod, la Cizic. In acest sinod, au adoptat o formula de credinta, in care afirmau ca Sfantul Duh este creat.
In
vara anului 378, episcopii din provinciile Iliricului occidental,
intrunindu-se in sinodul de la Sirmium sub presedintia episcopului
locului Anemius si a Sfantului Ambrozie al Milanului, au condamnat
odata cu erezia arienilor si erezia macedonienilor sau pnevmatomahilor,
raspandita atunci in Rasarit.
Pnevmatomahii
sau macedonienii nu aveau o doctrina bine precizata. Ei admiteau
Dumnezeirea Tatalui si a Fiului, cei mai multi acceptau
consubstantialitatea Fiului cu Tatal, dar refuzau sa recunoasca
consubstantialitatea Sfantului Duh cu Fiul si cu Tatal, si negau
Divinitatea Lui, socotindu-L doar "Duh" sau "Spirit", superior naturii
spirituale a ingerilor.
2. Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, 381.
In
381, Teodosie cel Mare (379-395) dorind sa restabileasca linistea si
ordinea in Biserica, a convocat pe intaistatatorii Bisericii din
jumatatea orientala a Imperiului sau la un Sinod ecumenic.
Sinodul s-a deschis in Constantinopol, la inceputul lunii mai 381 si a
durat pana la 9 iulie acelasi an. Au participat 150 de episcopi, printre
care mai de seama au fost urmatorii : Meletie al Antiohiei, Grigorie
de Nazianz, Grigorie de Nisa, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim,
Diodor de Tars s. a. La Sinodul II ecumenic a participat si Gerontius
sau mai corect Terentius, episcop de Tomis (Constanta), in Scythia
Minor. Ceva mai tarziu au fost prezenti si episcopii din Egipt si
Iliricul oriental, in frunte cu Timotei al Alexandriei si Aholiu sau de
Tesalonic. La sinod, au participat si 36 episcopi pnevmatomahi, in
frunte cu Eleusiu de Cizic si Marcian de Lampsac.
Papa
Damasus al Romei (366-384) n-a trimis la Sinodul al II-lea ecumenic
nici un delegat, deoarece episcopii din Occident si din provinciile
Iliricului occidental pregateau tinerea unui sinod al lor, convocat de
imparatul Gratian al Occidentului, care se va deschide la 3 septembrie
381, la Aquileea.
Presedintia Sinodului II ecumenic
a avut-o la inceput, episcopul Meletie al Antiohiei (362-381), fiind
cel mai in varsta dintre sinodali. Dupa moartea lui Meletie, la
sfarsitul lunii mai 381, presedintia Sinodului i-a revenit, de la
inceputul lunii iunie, Sfantului Grigorie de Nazianz, recunoscut de
Sinod episcop al Bisericii din Constantinopol, in calitate de episcop al capitalei Imperiului de Rasarit, Roma cea Noua.
Episcopii
egipteni, invidiosi pe prestigiul scaunului capitalei si pe Sfantul
Grigorie insusi, suparati mai ales ca trimisul lor Maxim Cinicul a fost
depus din treapta arhieriei si alungat in chip rusinos din
Constantinopol, au refuzat sa ia parte la sfanta liturghie, oficiata de Sfantul Grigorie de Nazianz in fata Parintilor Sinodului, sub pretext ca alegerea sa pe scaunul de Constantinopol este necananica.
El a demisionat, dupa toata probabilitatea, la 30 iunie 381, atat de la presedintia Sinodului, cat si din scaunul de episcop al Bisericii de Constantinopol.
In locul Sfantului Grigorie de Nazianz, a fost ales episcop al
Bisericii de Constantinopol un laic in varsta inaintata, Nectarie
(381-397), catehumen inca, care a trebuit sa fie mai intai botezat, apoi
a primit pe rand harul diaconiei, al preotiei si arhieriei.
Sub
presedintia lui Nectarie, episcopii prezenti au rostit anatema, dupa
cum ne confirma primul canon al Sinodului, contra tuturor ereziilor,
indeosebi contra diferitelor fractiuni ariene, eunomienii sau anomienii,
arienii sau eudoxienii, contra semiarienilor, numiti in text si
pnevmatomahi, apoi contra sabelienilor - urmasii antitrinitarului
modalist Sabeliu (+ sec. III), a marcelienilor - aderentii lui Marcel de
Ancira (+374), a fotinienilor - adeptii lui Fotin de Sirmium (+ 376),
si apolinaristilor - sustinatorii ereziei lui Apolinarie de Laodiceea
Siriei
(+ 392).
Parintii Sinodului au redactat de asemenea o definitie sau expunere dogmatica, prin care marturiseau consubstantialitatea si deosebirea celor trei persoane
divine, pentru a combate pe pnevmatomahi, precum si intruparea
desavarsita a Cuvantului, Fiul lui Dumnezeu, pentru a combate erezia
lui Apolinarie.
Sinodalii au completat Simbolul niceean cu inca 5 articole de credinta, care stabilesc invatatura Bisericii despre Sfantul Duh si despre Biserica. Despre Sfantul Duh, se accentueaza ca El este "Domnul de viata facatorul care de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit".
Despre Sfanta Biserica, articolul IX al Simbolului arata lamurit ca, potrivit Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, este "una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca".
Recitarea regulata a Simbolului la Sfanta Liturghie a fost introdusa mai intai la Antiohia, in 471, de patriarhul monofizit Petru Gnafevs sau Fullo, ca o masura contra hotararii dogmatice a Sinodului IV ecumenic din Calcedon, din 451, pe care refuzau s-o accepte, fara ca prin aceasta sa poata fi servita cauza lor.
Patriarhul
Constantinopolului Timotei (512-518) a poruncit ca la fiecare slujba sa
se rosteasca Simbolul niceean, simbol se rostea numai o data pe an, in
Vinerea Patimilor, cand catehumenii il rosteau in vederea primirii
botezului. Mai tarziu, in 567, Simbolul niceean a fost inlocuit,
printr-un edict dat de imparatul bizantin Justin II (565-578), cu
Simbolul constiantinopolitan, care se rosteste pana astazi la sfanta
liturghie si la celelate servicii religioase, in toate Bisericile Ortodoxe ale Rasaritului.
3. Condamnarea apolinarismului.
Marturisirea sau expunerea dogmatica a Sinodului II ecumenic a condamnat si erezia lui Apolinarie de Laodiceea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu