sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Slujba Înmormântării pentru Părintele Valeriu Chirilă



Slujba Înmormântării pentru Părintele Valeriu Chirilă
Slujba Înmormântării pentru Părintele Valeriu Chirilă
Preoţi, reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, prieteni şi cunoscuţi, l-au condus ieri, 21 ianuarie, pe ultimul drum pe părintele Valeriu Chirilă, preot militar, slujitor la Biserica din incinta Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din Capitală. Părintele a trecut la cele veşnice pe 19 ianuarie, la vârsta de 47 de ani, suferind de o boală incurabilă, informează TRINITAS TV.

În cadrul slujbei de înmormântare, Părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal, a dat citire mesajului de condoleanţe al Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, adresat familiei îndoliate.

Slujba prohodirii a fost oficiată în Biserica Inspectoratului General al Jandarmeriei Române de un sobor de preoţi militari, din care au făcut parte şi Părintele Consilier Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, precum şi Părintele Arhimandrit Irineu Dogaru.

„Părintele Valeriu Chirilă, slujitor vrednic al jandarmilor, încă din anul 2003 a slujit în acest aşezământ, când a fost numit preot slujitor la biserica de la comandamentul jandarmeriei, o biserică nouă pe care a înfrumuseţat-o prin osteneala sa”, a spus arhim. Irineu Dogaru de la Biserica Palatului Cotroceni din Bucureşti.

Părintele Valeriu Chirilă a slujit la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române vreme de 7 ani. La final, garda de onoare a Jandarmeriei Române a prezentat onorul. În cursul după-amiezii, Părintele Valeriu Chirilă a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Bellu din Capitală.

Dumnezeu să-l odihnească

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu