Sâmbătă, 11 decembrie 2010, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu a primit oficial, diploma de membru de onoare al Academiei Române, legitimația și insigna ce atestă primirea ierarhului clujean în cel mai înalt for academic al țării. Insemnele oficiale i-au fost înmânate Înaltpreasfinției Sale de către Academicianul Ionel Haiduc, președintele Academiei Române în cadrul unei ceremonii la care au participat Academicianul Marius Porumb, magistratul clujean Virgil Andreieș, membru în Adunarea Național Bisericească, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membrii ai Permanenței Consiliului eparhial și colaboratori apropiați ai Mitropolitului Bartolomeu.
În cuvântul său, academicianul Ionel Haiduc a subliniat faptul că un astfel de gest necesar de recunoaștere din partea Academiei Române s-ar fi impus mai de mult, și că el este acordat ca o recunoaștere a valorii întregii opere literare și teologice a ierarhului și omului de litere Bartolomeu Valeriu Anania. Preocupările literare ale ierarhului clujean, încununate cu noua versiunea a Bibliei, diortosită după Septuaginta, sunt, în viziunea președintelui Academiei Române, importante repere pentru limba și cultura română. În acest context, acest titlu acordat Înaltpreasfințitului Bartolomeu reprezintă o onoare și pentru Academia Română.
La rândul său, Mitropolitul Bartolomeu s-a arătat onorat de acest titlu oferit, spunând, în cuvântul său de mulțumire, că întreaga sa operă literară a reprezentat o datorie de conștiință pe care a avut-o față de limba română, pe care a îndrăgit-o încă de pe băncile școlii, pe care a slujit-o toată viața.
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu a fost ales, prin vot secret, membru de onoare al Academiei Române în ședința Adunării generale, luni, 22 noiembrie 2010, fiind astfel al doilea ierarh ortodox al Clujului care este membru în cel mai înalt for academic al țării, după Mitropolitul Nicolae Colan, ales în 1938.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu