joi, 23 iunie 2011

Hram la Mănăstirea Plumbuita


Unul dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale din Bucureşti, Mănăstirea Plumbuita, îşi va sărbători vineri hramul, de praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Ctitorie a domnitorului Petru cel Tânăr, în secolul al XVI-lea, aşezământul monahal a marcat viaţa religioasă şi politică din Ţara Românească.

„Mănăstirea este legată de Colentina. Atunci când armata lui Matei Basarab a învins armata lui Iliaş Vodă domnitorul l-a întrebat pe comandantul oştii ‘unde l-ai biruit’ şi răspunde ‘Colontina’ pentru că aici la Plumbuita fiind râul Plumbuita era mlaştină şi în mlaştină a fost biruit Iliaş Vodă”, a declarat pentru TRINITAS TV Arhim. Visarion Marinescu, stareţul Mănăstirii Plumbuita.

Situată într-o poziţie strategică, la ieşirea din Bucureşti pe un mic deal de pe malul râului Colentina, mănăstirea a avut şi un important rol important în apărarea oraşului. În anul 1573, la Mănăstirea Plumbuita s-a înfiinţat prima tiparniţă din Bucureşti.

Mănăstirea Plumbuita din Capitală adăposteşte părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfinţilor Mucenici Gheorghe, Pantelimon şi Ioan cel Nou de la Suceava.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu