Anne Marie Luijendijk, cercetător la Universitatea Princeton, a identificat proprietarul unui papirus grec al Noului Testament în persoana lui Aurelius Leonides, un negustor de in din Egipt. Descoperit în sec. XIX la Oxyrhynchus – Egipt, papirusul conţine versetele 1-7 din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani.
„Este prima şi singura situaţie în care cunoaştem cine a fost proprietarul unui papirus grec vechi al Noului Testament”, scrie Luijendijk în Jurnalul de Literatură Biblică. „Pentru cele mai multe manuscrise timpurii ale Noului Testament, nu cunoaştem nici măcar unde au fost găsite, ca să nu mai vorbim de cei care le-au deţinut”, continuă ea.
„Este prima şi singura situaţie în care cunoaştem cine a fost proprietarul unui papirus grec vechi al Noului Testament”, scrie Luijendijk în Jurnalul de Literatură Biblică. „Pentru cele mai multe manuscrise timpurii ale Noului Testament, nu cunoaştem nici măcar unde au fost găsite, ca să nu mai vorbim de cei care le-au deţinut”, continuă ea.
Papirusul datează din perioada împăratului Constantin cel Mare. Constantin este împăratul roman care a pus capăt sutelor de ani de persecuţii ale creştinilor, acordându-le acestora libertatea cultului. Decizia sa a permis răspândirea creştinismului în întregul imperiu şi, printre altele, multiplicarea (copierea) Noului Testament. În prezent, datorită acestei noi descoperiri, putem cunoaşte parţial povestea unuia dintre aceşti creştini.
„Există câteva greşeli de ortografie şi o parte a versetului 6 este omisă”, au precizat Bernard Grenfell şi Arthur Hunt în 1899, martori ai descoperirii. Ei au concluzionat că papirusul a fost „fără îndoială, un exerciţiu al unui învăţăcel”.
Pentru a afla Cine a deţinut papirusul, profesorul Luijendijk s-a anjagat într-o muncă detectivistico-arheologică. Grenfell şi Hunt menţionează în 1899 că „papirusul a fost găsit legat împreună cu un contract datând din 316 d.Hr.”.
Din păcate ei nu au specificat în mod concret despre ce document este vorba, fie pentru că nu au fost foarte interesaţi de asta, fie că erau preocupaţi de papirus, presupune Luijendijk.
„Există câteva greşeli de ortografie şi o parte a versetului 6 este omisă”, au precizat Bernard Grenfell şi Arthur Hunt în 1899, martori ai descoperirii. Ei au concluzionat că papirusul a fost „fără îndoială, un exerciţiu al unui învăţăcel”.
Pentru a afla Cine a deţinut papirusul, profesorul Luijendijk s-a anjagat într-o muncă detectivistico-arheologică. Grenfell şi Hunt menţionează în 1899 că „papirusul a fost găsit legat împreună cu un contract datând din 316 d.Hr.”.
Din păcate ei nu au specificat în mod concret despre ce document este vorba, fie pentru că nu au fost foarte interesaţi de asta, fie că erau preocupaţi de papirus, presupune Luijendijk.
Pentru aflarea acestui document dispărut, Luijendijk a apelat la o bază de date modernă a papirusurilor, numită HGV (Heidelberger Gesamtverzeichnis), la documentele cu datarea 316 d.Hr. A descoperit 13 exemplare, dintre care numai 2 erau contracte. Unul reprezenta un contract de închiriere a unui teren, iar celălalt era „un contract de vânzare a unui măgar”. Luijendijk a dovedit că al doilea contract, cel cu vânzarea măgarului, iese din discuţie. A rămas numai contractul de închiriere a terenului. Ancheta a arătat că el a fost descoperit în aceeaşi perioadă ca şi papirusul, în urma unor cercetări fiind trasă concluzia că papirusul şi contractul se află în strânsă legătură.
Pe acest contract apărea un nume: Aurelius Leonides, un negustor de in din Egipt. Rezultă că el deţinea atât contractul, cât şi papirusul cu Noul Testament.
O cercetare mai aprofundată a scos la iveală că există mai multe papirusuri din Oxyrhynchus (Egipt) care au aparţinut lui Leonides. Acest fapt a dat posibilitatea lui Luijendijk să reconstituie trecutul bărbatului, descoperind şi unele indicii în privinţa modului în care s-a răspândit creştinismul în comunitatea sa.
O cercetare mai aprofundată a scos la iveală că există mai multe papirusuri din Oxyrhynchus (Egipt) care au aparţinut lui Leonides. Acest fapt a dat posibilitatea lui Luijendijk să reconstituie trecutul bărbatului, descoperind şi unele indicii în privinţa modului în care s-a răspândit creştinismul în comunitatea sa.
Nu s-au aflat prea multe despre viaţa de familie a lui Leonides. Tatăl său se chema Theon, fără a se cunoaşte numele mamei. Nu se ştie nici dacă a avut soţie sau copii. Luijendijk a declarat că documentele deţinute de Aurelius au fost datate între anii 315 – 334 d.Hr. Probabil că papirusul cu Noul Testament descoperit a fost scris prin 320 – 330, a apreciat ea, respectiv în timpul Sfântului Constantin cel Mare. Luijendijk a menţionat şi că Leonides „probabil provenea dintr-o familie înstărită”. Ştim acest lucru, întrucât documentele sale includ cel puţin o scrisoare în care era scris cu mâna lui: „Eu, acelaşi Leonides, am semnat”. În lumea veche doar o mică parte din populaţie era capabilă să scrie şi să citească, deci „Leonides era un om educat”, scrie Luijendijk.
Documentele arată că Leonides făcea afaceri în două sate din zonă. „Majoritatea documentelor din arhivă sunt cereri de închiriere a unor terenuri, pentru cultivarea inului, iar altele înregistrează câştigurile lui Leonides din afacerile cu in”, precizează Luijendijk în articolul său.
Reiese şi faptul că Leonides era un lider al breslei locale. El a ocupat chiar o poziţie de conducere în domeniul lui, care se dobândea prin rotaţie. Se pare că periodic, el era preşedintele lunar al breslei. Relaţiile din interiorul breslei este posibil să fi favorizat răspândirea creştinismului în comunitate.
Reiese şi faptul că Leonides era un lider al breslei locale. El a ocupat chiar o poziţie de conducere în domeniul lui, care se dobândea prin rotaţie. Se pare că periodic, el era preşedintele lunar al breslei. Relaţiile din interiorul breslei este posibil să fi favorizat răspândirea creştinismului în comunitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu