Articol- Importanta teologicã a operei De Incarnatione Domini a lui Ioan Casian

Autor:  Claudiu-Ioan Coman

          Sfântul Ioan Casian, este autorul care a dezvoltat o hristologie de inspiratie alexandrinã. Acest sfânt, s-a nãscut în jurul anului 360. El este unul dintre autorii cei mai importanti ai antichitãtii crestine, mai ales pentru cã a constituit puntea providentialã, care a permis practicii si doctrinei monahismului crestin oriental sã devinã cunoscute si sã influienteze în mod determinant viata monahalã din Apus. Ca scriitor crestin, el a scris douã opere fundamentale: Institutionis coenobiticae, în care este descrisã forma externã de monahism, si Conlationes, care, prezintã învãtãturile spirituale ale marilor monahi ai desertului egiptean. Important este, din punct de vedere dogmatic, tratatul care face obiectul prezentului articol, intitulat: De Incarnatione Domini contra Nestorium.

           În Occidentul secolului al V-lea, Ioan Casian reprezintã vârful meditatiei monastice; el reia elementele ascezei egiptene si le plaseazã în climatul si în mediul social si cultural din vremea sa. Cronologic, el este contemporan cu Augustin, însã din punct de vedere tematic apartine perioadei ulterioare acestuia. Din acest motiv, Ioan Casian trebuie privit nu doar ca o simplã figurã din istoria monahismului, unde, oricum, a avut un rol important, ci mai ales ca reprezentant al unui nou tip de monahism din perioada de trecere de la Antichitate la Evul Mediu crestin.

          Faptul cã Ioan Casian a avut preocupãri diverse în domeniul teologiei, este atestat si de ultima sa operã, cu caracter angajat si conþinut dogmatic, scrisã la cererea unui diacon influient la curtea din Roma a lui Celestin I, care va deveni ulterior papa Leon cel Mare. Este vorba de lucrarea: De Incarnatione Domini contra Nestorium(Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie). Acest tratat, structurat în sapte cãrti (capitole), a fost compus înainte de sinodul din Roma care l-a condamnat pe Nestorie în anul 430. În cadrul acestei polemici, Casian apãrã în mod deschis cinstirea Fecioarei Maria si sustine cã este pe bunã dreptate numitã „Maica Domnului”. De unde a pornit practic aceastã polemicã? Numit staret al mãnãstirii Sf. Victor din Marsilia si terminând de scris lucrãrile sale duhovnicesti, el si-ar fi putut consacra timpul mãnãstirilor încredintate, sau ar fi putut dupã cum însusi menþioneazã sã stea „ancorat în portul tãcerii”. A ales însã o altã cale. În anul 428, la Constantinopol, s-a iscat o mare agitatie în urma predicii diaconului Anastasie, care a pus termenul Theotokos în discuþie. Episodul, este mentionat de istoricul Sozomen, potrivit cãruia: „Episcopul Dorotei, a afirmat dupã liturghie, în prezenta lui Nestorie: «Dacã spune cineva despre Maria cã este Theotokos (Nãscãtoare de Dumnezeu), acela anatema sã fie», la care Nestorie n-ar fi reactionat”. Însusi Nestorie polemizase în jurul acestui termen încã din timpul când era cãlugãr la Antiohia. În loc sã calmeze spiritele, patriarhul Nestorie îl sprijinã pe Anastasie si propune substituirea termenului theotokos cu acela de christotokos(Nãscãtoare de Hristos), fapt care duce la amplificarea conflictului si la întãrirea opozitiei fatã de Nestorie într-o asemenea mãsurã încât s-a cerut împãratului si episcopilor învecinati sã-l depunã.

Fãrã sã intru în amãnunte, trebuie sã precizez cã Ioan Casian, vede în erezia lui Nestorie (la fel ca Prosper din Aquitania, mai târziu) o continuare si o imitare a pelagianismului, deoarece pelagianismul sustine cã omul ar putea obtine harul doar prin propriile forte, iar nestorianismul, afirmã cã omul Hristos ar fi meritat unirea cu mãretia divinã gratie unei vieti virtuoase. Potrivit lui Casian, Nestorie este cel care îl separã pe Fiul lui Dumnezeu de Hristos întrupat: în consecintã, imitarea lui Hristos si credinta în Hristos, care constituie idealul ascetic al crestinului, nu sunt îndreptate spre Dumnezeu, ci cãtre un om. Crestinii nu ar putea fi îndumnezeiti dacã n-ar fi fost Hristos mai înainte Dumnezeu. Din acest motiv(asa cum demonstreazã Enrico Norelli si Claudio Moreschini): „Modul în care Casian analizeazã nestorianismul a fost considerat – poate cu prea multã asprime – superfical si neconcludent; în orice caz, analiza are importanþa ei în combaterea nestorianismului de cãtre Occident: pelagianismul, pe care Casian îl combate aici, este înteles conform tiparelor pe care teologia romanã tocmai le elabora”. Desigur, Casian nu era foarte interesat de motivele teoretice ale controversei, dar si în aceastã operã apãrã o hristologie conformã cu ceea ce propovãduise prin operele sale ascetice, adicã aceea care stã la baza desãvârsirii crestinismului.

          Argumentatia lui Casian, laborioasã în primele cinci cãrti, se învioreazã brusc în cea de-a sasea, astfel încât aceasta devine pivotul întregii lucrãri De incarnatione. Dupã ce îl combate pe Nestorie în primele cinci cãrti din aceastã lucrare, prin diferite mãrturii din Vechiul si Noul Testament, în cartea VI el recurge la mãrturia traditiei, în forma în care a fost primitã si acceptatã de Nestorie, cu prilejul botezului sãu la Antiohia.

În acelasi timp, Casian se situeazã în centrul polemicii dintre Chiril si Nestorie pe tema interpretãrii corecte a Simbolului de la Niceea. Într-adevãr, aceastã profesiune de credinþã nu este una formalã si, chiar dacã nu reprezintã singurã o expunere dogmaticã, ea este totusi un rezumat al hristologiei, punând în luminã dumnezeirea lui Hristos.

         Hristologia lui Casian este în întregime conditionatã de polemica împotriva lui Nestorie care, prin refuzarea termenului de theotokos, ajunge sã nege dumnezeirea lui Hristos. Pentru a-l combate pe Nestorie, Casian pune în aplicare diverse argumente. Schema cea mai des întâlnitã este: „Hristos este Dumnezeu pentru cã este acelasi cu Fiul vesnic. Maria nu poate fi, deci, decât mama lui Dumnezeu.” Ca si ceilalti Pãrinti, în special Origen (Casian va împrumuta elemente din hristologia sa), el îsi derivã hristologia din Scripturã, subliniind cã principala gresealã a lui Nestorie provine din interpretarea gresitã a acesteia.

         Aceastã lucrare, se aflã abia în pragul hristologiei în sensul strict al cuvântului; ea nu deschide noi perspective pentru hristologia epocii. Hristologia lui Ioan Casian n-a avut un rãsunet direct, iar argumentatia sa a fost repede uitatã. Aceasta, în cea mai mare parte, se datoreazã lui Chiril al Alexandriei, care conducea dezbaterile teologico-dogmatice ale vremii, si care s-a ocupat de condamnarea lui Nestorie la Sinodul de la Efes (431). Dacã acest tratat nu a fost citit la Sinodul de la Efes din pricina omniprezenþei lui Chiril (se stie cã interpretarea scrierilor acestuia folosite abundent, a dus la abaterea bãtrânului arhimandrit Eutihie, care a dat nastere unui noi erezii numite „eutihianism”), ea a exercitat o influienþã mai durabilã, datoritã papei Leon, asupra Sinodului de la Calcedon.

          Reinterpretarea acestui tratat este, prin urmare, deosebit de importantã astãzi, dar numai fãcând abstractie de sinuozitãtile argumentatiei lui Ioan Casian. El rãmâne un scriitor rafinat si foloseste cu moderatie mijloacele retorice în limba latinã pe care o învãtase la maturitate. Nu întâlnim la Ioan Casian o latinã superficialã, nenaturalã, ci învãtatã, ca în cazul lui Ammianus Marcelinus, de exemplu. Naraþiunea simplã si agreabilã si prospetimea expresiei fac din Sf. Ioan Casian unul din cei mai mari scriitori latini ai secolului al V-lea.