Manastirea Sihastria Putnei- prezentare

Ce este o mănăstire? Nimeni nu poate spune ... Ştim cum este o mănăstire, ştim unde se găseşte o mănăstire, aflăm din când în când de ce este nevoie de câte o mănăstire, dar esenţa mănăstirii, ce-ul acela care îi poate reprezenta la modul integral fiinţarea, tocmai acela ne scapă. Şi asta doarece oamenii care nu sunt din mănăstire se mulţumesc doar să ştie drumul de până la mănăstire, să se minuneze în faţa zidurilor mănăstirii, să priceapă câte ceva din ritmu-i inefabil... lumea se împarte astfel în mănăstiri şi cele ce sunt afară de mănăstiri. Şi fără a cădea nicidecum în păcatul exclusivismelor sectarizatoare, putem spune că viaţa de mănăstire este o viaţă de înstrăinare de cele de dinafara mănăstirii. Două lumi ne stau acum în faţă: cu tensiunile dintre ele, cu evidentele interferenţe, diferite dar nu distincte la modul absolut, două lumi dintre care una ştie, cealaltă fiind doar curioasă, două lumi dintre care una stă bine, cu frică şi cu cutremur, iar cealaltă doar adulmecă, două lumi a căror situaţie de diferenţiere justifică organizarea, din vreme în vreme, a unor expediţii de cunoaştere reciprocă. Numite mai simplu sau mai sincer pelerinaje ori excursii, aceste expediţii aduc în lumea mănăstirilor necazuri şi ispite din acelea de care mănăstirile sunt oarecum străine. Şi este bine să fie străine... Căci aici la mănăstire necazurile şi ispitele lumii se sfarmă cu putere de piatra rugăciunii curate, de tihnita osteneală a posturilor, de răbdarea cucernică a meşteşugirilor celui viclean... Aici se deşartă nevrozele şi frustrările egoistului ce nu se mai poate iubi, a lăudărosului care şi-a pierdut admiratorii, a răutăţii ce şi-a găsit mustrarea, aici se alină Rahila ceea ce nu voia să se mângâie, aici se moaie duritatea inimilor de piatră... E drept, nu ştim ce este o mănăstire dar ştim că fără mănăstire, cele din afara mănăstirii ar fi cunoscut de multă vreme ororile sfârşitului. Tot aşa cum nu ştim cine este Hristos, bine ştiind însă faptul că fără Hristos n-am fi cunoscut pe Cel despre care s-a spus: "că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale" (Ps.9,34). Altfel spus, mănăstirea nu este un lucru anume, un "ce", un "ceva" pe care să-l analizez şi să-l procopsesc cu o definiţie; mănăstirea este un "cine", ea este un trup, un suflet, o persoană şi ca atare singura modalitate de a o cunoaşte este aceea de a evita definiţiile şi a îmbrăţişa smeritele cugetări, minţile metanisind înaintea tainei, inimile bucurând înaintea comuniunii. Iar persoana aceasta este Hristos ...

Munte, brazi, ape repezi, istorie, tradiţie, clipe de har. Cununia tainică dintre aceste realităţi dă naştere unui peisaj mănăstiresc veritabil, numit cu nume obişnuit – Sihăstria Putnei – având o locaţie precisă – caţiva kilometri vest de marea lavră a Putnei – cu o istorie veche şi nouă deopotrivă. O istorie veche, întrucât de începuturile sihăstriei de la Putna ne despart aproape 600 de ani. Din chiar vremea binecredinciosului domn Ştefan cel Mare şi Sfânt există o menţiune care vorbeşte despre momentul inaugural al vieţii de sihăstrie de aici. Nimic spectaculos totuşi: un tătar botezat şi mai apoi călugărit în obştea Putnei sub numele de Atanasie se retrage în munţi pentru a-şi primeni cu bună cuviinţă haina sufletului. În jurul lui şi apoi urmându-l alţi monahi care mai apoi au construit chilii, o bisericuţă de lemn, apoi o biserică mai mare de piatră.
Mănăstirea Sihăstria Putnei cunoaşte şi o istorie mai nouă. Explicaţia? Între istoria mai veche şi cea nouă există o istorie dureroasă… nici veche nici nouă ci doar dureroasă. După câteva secole de existenţă liniştită anul 1785 aduce încetarea vremelnică a lucrării rugăciunii în aceste locuri, stăpânirea habsburgica de curând instalată în Bucovina închizând acest aşezământ. În urmă a rămas doar pustiul şi ruinele…
Dar tot din acest veac plin de necazuri ne parvin şi trei chipuri de lumină a căror memorie se află la mare cinste în obştea Sihăstriei Putnei. Este vorba despre trei egumeni şi duhovnici ai schitului, sfinţii Sila, Paisie şi Natan, ale căror sfinte moaşte au fost descoperite cu ocazia renovării bisericii de piatră şi care acum se află depuse în pridvorul acesteia. Printre alte odoare ale mănăstirii se numără şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care dă locului un farmec aparte: ocrotirea celei Preacurate se arată cu mult har şi bucurie şi aici...În acest veac plin de zgomot și de tulburare, cu mare greutate mai putem afla liniștea.
Monahul, mai mult ca alții, se cuvine a fi un căutător și un păstrător al liniștii lăuntrice și totodată un dăruitor al acesteia. Sfântul Serafim de Sarov ne îndemna astfel: ”găsește-ți liniștea și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.”
Retrăgându-se din lume, dar nu urând-o, ci purtând-o în rugăciune către Dumnezeu, sihaştrii învăţau de la natură, de la cele dinafară, taina liniştii interioare pe care simţeau că trebuie să o dobândească cât mai mult pentru a se apropia neîncetat de Dumnezeu. Astfel, în vârf de munte sau în desişul codrilor, lângă un susur de izvor, sihaştrii îşi durau chilii simple din lemn ori şi le săpau în stâncă, mai apoi veneau alţii, îşi făceau o bisericuţă şi aşa se năştea o sihăstrie.

Toponimica românească este plină de termeni care trimit la o viaţă sihăstrească. Aşa s-a născut şi Sihăstria Putnei. Veche de mai bine de 500 de ani, cu o viaţă în care pacea alterna cu frământările, cunoscând şi belşug, dar şi lipsă şi pustiire, astăzi Sihăstria Putnei a renăscut şi-şi duce existenţa mai departe, până când va rândui Dumnezeu.

Dacă sunteţi pasionaţi de istorie, dacă iubiţi monahismul, dacă vreţi să cunoaşteţi cum au trăit mari părinţi sfinţi într-unul din aşezămintele monahale bucovinene, descoperiţi aici câteva crâmpeie din viaţa Sihăstriei Putnei.

IstoricIn nordul „dulcii Bucovine”, la 4 km mai sus de Manastirea Putna, se afla Manastirea Sihastria Putnei. Situata într-o poiana larga si frumoasa, prinsa la mijloc din toate partile de o hora de munti, Sihastria Putnei reprezinta astazi un liman de liniste, pace si binecuvântare, ce izvorasc dintr-un trecut multisecular de sfintenie si nevointa.

Documentele istorice ne spun ca Sihastria Putnei a fost întemeiata de unii monahi în timpul domniei Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt (1457-1504). Prima atestare documentara este în jurul anului 1466, când aflam si despre cel dintâi vietuitor al Sihastriei cunoscut cu numele: un tatar încrestinat, calugarit apoi cu numele de Atanasie, venit aici de la Manastirea Putna. Exemplul sau a fost urmat si de alti monahi iubitori de viata sihastreasca, unii chiar ucenici ai Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, care îsi vor ridica aici si o mica bisericuta de lemn.

Când Moldova a fost invadata de armatele regelui polon Ioan Sobieski (1674-1696), Sihastria a fost si ea pustiita de cotropitori. Va ramâne astfel pâna la pacea de la Karlowitz (1699), când calugarii ce pribegisera prin munti s-au întors la locurile lor.

Primul egumen al Sihastriei cunoscut cu numele este Lazar, un ucenic al sfântului mitropolit Dosoftei al Moldovei (1671-1686). Cu sprijinul marelui vistiernic domnesc Ilie Cantacuzino, el ridica o noua bisericuta de lemn în care, dupa cum ne spun izvoarele, „abia încapeau patru-cinci sihastri”. Urmasii lui la cârma asezamântului monahal au fost Teodosie (+ 1715) si Dosoftei (+ 1753).

În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, Sihastria Putnei cunoaste o înflorire deosebita în timpul egumenului Sila (1753-1781), originar din tinuturile Botosanilor. El ridica o noua biserica, din piatra, sfintita în 1758 de episcopul Dosoftei Herescu de Radauti, pe care o împodobeste cu toate cele necesare cultului. Construieste chilii si anexe, amenajeaza incinta, în paralel cu vegherea asupra vietii duhovnicesti a monahilor vietuitori aici. Având peste 80 de ani, cuviosul Sila trece la cele vesnice la 23 aprilie 1783, dupa ce a predat egumenia, înca din 1781, ieroschimonahului Natan.

Dupa ocuparea nordului Moldovei de catre Imperiul Habsburgic (1775), Sihastriei i se pun multe interdictii. Starea materiala precara în care ajunge Sihastria Putnei în aceste timpuri reiese din asa-numita „carte de milostenie” (1783), prin care cuviosul Natan si obstea sa solicitau sprijin din partea credinciosilor. Acest ajutor era însa mai greu de primit acum, datorita granitei care îi despartea pe sihastri de ceilalti frati români. În astfel de împrejurari grele, la 26 decembrie 1784, cuviosul Natan trece la Domnul, si, odata cu el, ultimul staret oficial al Sihastriei.
Desi nu numit direct de catre sfântul Natan, cuviosul ieroschimonah Paisie preia egumenia Sihastriei Putnei pentru scurtul rastimp pâna la desfiintare (ultimii ani ai secolului al XVIII-lea). Sihastria Putnei este ultimul asezamânt monahal închis din porunca stapânirii straine. Vietuitorii sunt transferati la Manastirea Putna, ca si obiectele de cult. Singur ieroschimonahul Paisie ramâne aici mai departe, trecând la cele vesnice în jurul anului 1790. Astfel se încheie o pagina minunata din istoria Sihastriei Putnei.

Dupa doua veacuri de pustiire si uitare, la 24 aprilie 1990, când s-au început lucrarile de restaurare la Sihastria Putnei, aici se aflau doar ruinele vechii biserici din secolul al XVIII-lea. Acum s-au descoperit printre darâmaturi si osemintele galbene si frumos mirositoare ale celor trei stareti cuviosi: Sila, Natan si Paisie. Desi necanonizati oficial, cinstirea de care ei se bucura acum din partea credinciosilor constituie, de fapt, argumentul cel mai graitor pentru recunoasterea oficiala a sfinteniei lor de catre Sfântul Sinod al Bisericii noastre.

O alta podoaba a Sihastriei Putnei este icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, asezata spre închinare în partea stânga a naosului bisericii. Este o icoana veche si a fost adusa aici de o familie evlavioasa din localitatea Putna. Multi credinciosi care s-au rugat în fata ei marturisesc despre puterea harica deosebita a icoanei.

În partea dreapta a naosului bisericii se afla o alta icoana a Maicii Domnului, pictata în Grecia în anul 1996, cu prilejul sfintirii noii biserici. Pe verso, icoana are pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta.

Între anii 2001-2007 s-a ridicat o nouă biserică, având hramul "Izvorul Tămăduirii" şi Sf. Serafim de Sarov, aflată în prezent în stadiul de pictură.

În ultimii ani, lucrarile de amenajare a acestui asezamânt monahal s-au diversificat, în ianuarie 2005 fiind ridicat la rangul de manastire. Astazi, aici functioneaza ateliere de croitorie, tâmplarie, sculptura, pictura, înramat si aplicat icoane pe lemn, unde monahii si fratii îsi desfasoara rucodelia lor zilnica, împletind astfel rugaciunea cu munca .




SihastriaPutnei
Astept comentariile dumneavoastra....